Noul apel pentru propuneri de proiecte Erasmus+ 2026 a fost lansat, oferind instituțiilor din Republica Moldova oportunități de cooperare și dezvoltare internațională. În acest context, Oficiul Național Erasmus+ în Moldova a organizat o Sesiune de informare dedicată instituțiilor din învățământul profesional tehnic (VET), care a avut loc pe 11 decembrie 2025, în regim online.
Evenimentul e parte din Campania anuală de informare Erasmus+ și a fost organizat cu sprijinul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova și al Agenției Naționale Erasmus+ România (ANPCDEFP). Sesiunea s-a adresat cadrelor administrative și didactice din instituțiile VET interesate de participarea în proiecte europene.
Agenda evenimentului a inclus prezentarea noutăților Apelului Erasmus+ 2026, a priorităților naționale în domeniul învățământului profesional tehnic, precum și a oportunităților de colaborare internațională, cu accent pe proiectele de Consolidare a capacităților din dimensiunea internațională a programului. De asemenea, participanții au aflat despre oportunitățile pentru instituțiile VET din Moldova din perspectiva Agenției Naționale Erasmus+ România, dar și despre strategiile de comunicare pentru vizibilitate internațională.
La sesiunea de informare au fost prezenți în jur de 150 participanți – reprezentanți ai centrelor de excelență, colegiilor și școlilor profesionale din întreaga țară, dar și reprezentanți ai ONG-urilor active pe dimensiunea învățământului professional-tehnic.
Mai multe informații despre noul apel 2026 și proiectele Erasmus+ sunt disponibile în Ghidul Programului Erasmus+.