Pe 19 decembrie 2024, Oficiul Național Erasmus+ în Moldova, în cooperare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, au organizat seminarul cu genericul „Enhancing the Relevance of Education through Micro-credentials in the Republic of Moldova / Creșterea relevanței educației prin micro-certificări în Republica Moldova”.
Seminarul a fost organizat în regim online și a fost condus de către expertul independent Prof. Frank McMahon, ex-director al Departamentului pentru Afaceri Academice la Dublin Institute of Technology, Irlanda. Acesta a oferit participanților o perspectivă detaliată asupra modalităților prin care micro-certificările pot contribui la creșterea relevanței educației în raport cu cerințele pieței muncii.
Seminarul a fost conceput pentru a sprijini instituțiile de învățământ superior și profesional-tehnic din Republica Moldova în implementarea micro-certificărilor, care permit studenților și profesioniștilor să acumuleze competențe specifice și să obțină recunoaștere oficială pentru competențele dobândite, facilitând astfel integrarea rapidă pe piața muncii.

Evenimentul face parte din activitățile Experților pentru Reforma Învățământului Superior din cadrul Programului Uniunii Europene Erasmus+ (HERE) și a fost organizat cu suportul Consorțiului SPHERE care include experți ai European University Association (EUA) - asociația universitară pan-regională care reprezintă peste 800 de universități din Spațiul European al Învățământului Superior, precum și 33 de consilii (conferințe) naționale ale rectorilor.
Peste 80 de persoane, reprezentanți ai universităților, instituțiilor de învățământ profesional-tehnic și ai Ministerului Educației și Cercetării, au participat la seminar, evidențiind importanța micro-certificărilor ca instrumente esențiale pentru adaptarea educației la cerințele pieței muncii, pentru promovarea unui sistem educațional mai flexibil și mai relevant. Participanții au exprimat un interes sporit pentru implementarea acestor inițiative în instituțiile din Republica Moldova, evidențiind astfel nevoia unei abordări inovative pentru dezvoltarea continuă a competențelor profesionale.