Ședință de lucru dedicată implementării Programului Erasmus+ în universitățile din Moldova

Pe 23 ianuarie 2025, la sediul Oficiului Național Erasmus+ Moldova  a avut loc o ședință de lucru cu reprezentanții Departamentelor Relații Internaționale universitare din Moldova. Evenimentul a reunit reprezentanți ai universităților din țară pentru a discuta aspecte esențiale legate de participarea Moldovei la programul Erasmus+.

În cadrul ședinței, au fost abordate următoarele subiecte:

Imagine
dri
  1. Parteneriatele universităților din Moldova în proiectele de mobilitate internațională (Acțiunea-Cheie 1) – s-au analizat rezultatele obținute în perioada 2021-2025 în ceea ce privește mobilitatea studenților și a personalului academic.
  2. Vizibilitatea proiectelor Erasmus+ – s-au discutat aspecte privind comunicarea, diseminarea rezultatelor și utilizarea identității vizuale corespunzătoare proiectelor.
  3. Managementul proiectelor CBHE, Jean Monnet și altele – s-au prezentat perspectivele și provocările întâmpinate de Departamentele Relații Internaționale pe parcursul implementării proiectelor Erasmus+.
  4. Diverse – secțiune destinată întrebărilor și sugestiilor participanților.

Evenimentul a oferit o oportunitate importantă pentru reprezentanții universităților de a face schimb de experiențe și de a discuta provocările și soluțiile legate de implementarea proiectelor Erasmus+ în Moldova.