Tinerii din Chișinău, Bălți, Comrat și Cahul, informați despre oportunitățile Erasmus+

Oficiul Național Erasmus+ a desfășurat în perioada 14 septembrie-18 octombrie sesiuni de informare dedicate tinerilor din Republica Moldova, interesați de studii și oportunități europene.

Reuniunile „Information Day” s-au desfășurat în patru orașe, iar la evenimente au participat circa 500 de studenți din Chișinău (14 septembrie), Bălți (5 octombrie), Cahul și Comrat (18 octombrie).

Evenimentele au fost organizate în colaborare cu Departamentele de Relații Internaționale de la universități.

Tinerii au fost informați despre posibilitățile de mobilitate academică de scurtă durată (International Credit Mobility) și de lungă durată (Joint Master Degrees).

De asemenea, în premieră la Information Day au fost prezentate la Universitatea de Stat Programele de Doctorat și posibilitățile de cercetare în cadrul Acțiunilor Marie Skladowska-Curie.

În același timp, Centrul de Informare Erasmus+ Youth a prezentat opțiunile de formare pe care le au tinerii în Cadrul Erasmus+ precum activitățile de voluntariat sau participarea la conferințe și evenimente internaționale.

Studenții au apreciat acțiunea lansată de Oficiul Național Erasmus+, manifestându-și interesul față de program și de posibilitățile de mobilitate.

În cadrul selecțiilor din 2015, 2016, 2017 au fost acordate circa 1300 de mobilități pentru studenți și cadre didactice universitare din Republica Moldova.

 „Information Day” este o campanie anuală de informare, organizată de către Oficiul Național Erasmus+ în Moldova care are scopul de a prezenta oportunitățile Programului Erasmus+ în rândul studenților și tinerilor din Republica Moldova, precum și de a promova internaționalizarea studiilor, mobilitatea și schimburile de experiență pentru studenții din Republica Moldova.

Vedeți cum s-au desfășurat evenimentele la: Chișinău, Bălți, Cahul și Comrat.

Other news

Agenția Executivă pentru Educație, Cultură și Audiovizual (EACEA) în colaborare Oficiul Național Erasmus+ în Moldova au desfășurat în perioada 8-9 noiembrie 2017, un exercițiu de monitorizare a tuturor proiectelor europene de consolidare a capacităților instituțiilor...
Agenția Europeană pentru Cultură, Educație și Audiovizual (EACEA) a anunțat lansarea unui nou apel de proiecte Erasmus+. Acțiunile din domeniul academic, disponibile pentru Republica Moldova, au termenul limită pentru depunerea dosarelor luna februarie 2018. În acest...
Oficiul Național Erasmus+ (NEO) continuă campania Information Day cu o serie de evenimente dedicate staff-ului universitar, în cadrul cărora sunt prezentate oportunitățile programului Erasmus+ și noutățile apelului de proiecte pentru 2018. Campania reprezintă, anual,...
Oficiul Național Erasmus+ invită reprezentanții universităților din Chișinău la un eveniment de informare privind oportunitățile Programului Erasmus + pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, în 2018. Evenimentul va avea loc joi, 26 Octombrie...