Primul laborator educațional interuniversitar în domeniul dronelor din Republica Moldova, deschis cu sprijinul Erasmus+

Oficiul Național Erasmus+ a participat astăzi, 4 iunie, la Universitatea de Stat din Moldova, la lansarea primului centru educațional interuniversitar în domeniul dronelor din Republica Moldova, “Office for Education for Drones” (OED), dotat cu echipament modern de studiu pentru pilotarea dronelor (UAV), precum și de certificare națională a dronelor.

Laboratorul este parte a proiectului “eDrone – Education for Drone”, co-finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Erasmus+ KA2 Capacity Building.

Proiectul este coordonat de către Universitatea Unisannio (Italia) și cuprinde parteneri din Republica Moldova, Armenia, Belarus și Georgia.

Tot astăzi, începe primul curs de formare a formatorilor în domeniul dronelor, care vor putea ulterior transmite cunoștințele acumulate studenților interesați de acest domeniu.

Reprezentanții Oficiului Național Erasmus+ în Republica Moldova au exprimat, în cadrul evenimentului, sprijinul pentru desfășurarea cu succes activităților acestui proiect inovativ pentru învățământul superior din Republica Moldova și pentru sinergiile interuniversitare pe care acesta le poate dezvolta.

Obiectivul proiectului eDrone este de a defini un mediu de învățare pentru a oferi mai multe oportunități de accesare a noilor competențe legate de utilizarea tehnologiilor cu drone în activitățile profesionale. Aceste noi competențe se referă, în special, la utilizarea soluțiilor TIC avansate pentru utilizarea dronelor și a datelor obținute cu ajutorul acestora în scopul diversificării oportunităților profesionale ale tinerilor.

Other news

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură a Comisiei Europene (EACEA) a publicat rezultatele Selecției de Proiecte KA2 Capacity Building in Higher Education (CBHE) pentru anul 2018. În urma anunțului EACEA, în Republica Moldova vor finanțate 2 proiecte...
Comisia Europeană anunță oferirea unui buget suplimentar Republicii Moldova în proiectele Erasmus+ de Mobilitate Internațională de Credite (ICM) KA107, pentru anii 2019 și 2020. Astfel, adițional bugetului prevăzut pentru Parteneriatul Estic, Republica Moldova ar putea...
Rezultatele selecției pentru apelul de proiecte Acțiunile Jean Monnet (EAC/A05/2017) au fost publicate. Potrivit rezultatelor, în acest an a fost selectat pentru finanțare în Republica Moldova un proiect de tip Catedră Jean Monnet „Politicile UE pentru protecția...