Misiune de asistență tehnică privind îmbunătățirea competențelor profesionale ale staff-ului academic din Republica Moldova

Oficiul Național Erasmus+ a organizat în perioada 25-26 februarie 2019 o misiune de asistență tehnică privind îmbunătățirea competențelor profesionale ale staff-ului academic.

Evenimentul, desfășurat pe parcursul a două zile, a prevăzut o sesiune plenară, cu participarea a peste 70 de profesori universitari, dar și întrevederi bilaterale cu rectori și prorectori ai universităților din Republica Moldova.

Speakerii evenimentului au fost experți din cadrul Asociației Universităților Europene (AUE), Jon Turner, directorul Institutului pentru dezvoltare academică din cadrul Universității din Edinburgh, Marea Britanie, și Catherine Bovill, specialist în implicarea studenților din cadrul aceleiași instituții.

În prima zi, experții au vizitat Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu, Universitatea Tehnică a Moldovei și  Universitatea de Stat din Moldova, discuțiile fiind axate pe formarea staff-ului academic și diversificarea metodelor de predare în cadrul instituțiilor de învățământ superior.

În cea de-a doua zi, a avut loc un seminar național, cu participarea profesorilor și staff-ului administrativ din universitățile din Republica Moldova, la Academia de Studii Economice a Moldovei, evenimentul fiind precedat de o întrevedere cu rectorul ASEM, Grigore Belostecinic.

În debutul seminarului, coordonatoarea Oficiului Național Erasmus+ în Moldova a apreciat sprijinul oferit de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova pentru organizarea evenimentului.

Gazda evenimentului, rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, a subliniat rolul proiectelor Erasmus+ în formarea staff-ului universitar, menționând că vizitele și schimbul de experiență la universitățile europene partenere, precum și primirea profesorilor, experților și formatorilor în universitățile din Republica Moldova contribuie la îmbunătățirea competențelor staff-ului academic.

Fabien Schaeffer, ofițer de program pentru educație, cultură și tineret din cadrul Delegației Uniunii Europene, a remarcat contribuția mobilităților staff-ului academic, oferite de programul UE Erasmus+ pentru Instituțiile de Învățământ Superior din Republica Moldova pentru predare sau formare, la îmbunătățirea competențelor profesorilor universitari, precizând că UE va încuraja creșterea numărului de mobilități oferit universităților din Republica Moldova.

Reprezentanta Direcției politici în domeniul învățământului superior din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Doina Usaci, a menționat că la organizarea mobilităților, universitățile trebuie să ia în calcul necesitatea de formare a cadrelor didactice tinere. În același timp, ministerul va promova schimbul de bune practici în formarea staff-ului academic, în toate instituțiile de învățământ superior.

Experții AUE, Jon Turner și Catherine Bovill, au prezentat experiențe și practici de predare interactive care să contribuie la o mai bună implicare din partea studenților, precum și s-au referit la modalitățile de formare ale competențelor staff-lui universitar oferind exemple din activitatea desfășurată la Institutul pentru dezvoltare academică din cadrul Universității din Edinburgh, precum și la practica altor universități britanice, dar și din Statele Unite.

Universitățile din Republica Moldova au prezentat două proiecte Erasmus+ de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior PBLMD (Introducerea învățării bazate pe probleme În Moldova: Spre consolidarea competitivității și șanselor de angajare ale studenților.) și TEachME (Crearea la nivel național a e-rețelei pentru promovarea e-instruirii în formarea profesională continua), care contribuie la îmbunătățirea competențelor staff-ului universitar precum și la utilizarea metodelor de predare interactive în universități.

Evenimentul a fost organizat de către Oficiul Național Erasmus+, cu sprijinul SPHERE (Support and Promotion for Higher Education Reform Experts), Delegației UE în Republica Moldova și MECC și a fost găzduit de către Academia de Studii Economice a Moldovei. Evenimentul face parte din activitățile echipei de Experți în Reforma Învățământului Superior (HEREs) Erasmus+  (Key Action 3: Support for policy reform).

  

Other news

Oficiul Național Erasmus+ organizează miercuri, 27 noiembrie 2019, o sesiune de informare pentru staff-ul universitar privind noutățile Apelului de Proiecte Erasmus+, ediția 2020, lansat de către Comisia Europeană la 5 noiembrie a.c. Evenimentul va fi organizat în...
Comisia Europeană a prezentat rezultatele proiectelor de Mobilitate Internațională de Credite (ICM, KA107) pentru anul 2019. Potrivit rezultatelor, au fost selectate 134 de proiecte cu participarea Universităților din Republica Moldova din 143 de proiecte depuse de...
Oficiul Național Erasmus+ a organizat joi, 24 octombrie 2019, un seminar de tip misiune de asistență tehnică pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova privind procedurile de recunoaștere și echivalare a studiilor și calificărilor obținute peste...
Oficiul Național Erasmus+ în parteneriat cu Academia de Studii Economice a Moldovei va organiza vineri, 11 octombrie la ora 14.00, un atelier de lucru dedicat scrierii proiectelor Erasmus+ de Consolidare a Capacităților în Învățământul Superior (CBHE). Evenimentul va...