Erasmus+ lansează o campanie de informare națională pentru tinerii interesați de studii europene

Studenții înmatriculați la universitățile din Republica Moldova, dar și tinerii care au obținut deja o diplomă de studii universitare, interesați de studii europene, vor avea posibilitatea să afle despre oportunitățile oferite de Programul Erasmus+ pe dimensiunea învățământului superior în cadrul unei campanii de informare, lansată de Oficiul Național Erasmus+ în Moldova (NEO).

Primul eveniment din seria „Information Day”, va avea loc joi, 14 septembrie, de la 13.30, la Universitatea de Stat din Moldova.

În cadrul întâlnirilor, toți cei care doresc să obțină o bursă Erasmus+ vor avea ocazia să afle cum funcționează Programul UE pentru Educație, Formare, Tineret și Sport 2014-2020, care sunt condițiile de aplicare și tipurile de mobilități disponibile pentru țara noastră.

La eveniment, membrii echipei Oficiului Erasmus+ vor răspunde la întrebările de interes pentru tineri privitor la Program, iar departamentele de relații internaționale din cadrul mai multor universități din capitală vor prezenta ofertele de mobilitate pentru anul academic curent. De asemenea, vor fi împărtășite experiențe ale studenților care au beneficiat de mobilități oferite de Erasmus+.

Vom continua seria noastră de întâlniri cu studenții la universitățile din Bălți (5 octombrie), Cahul și Comrat (18 octombrie).

În cadrul selecțiilor din 2015, 2016, 2017 au fost acordate circa 1300 de mobilități pentru studenți și cadre didactice universitare din Republica Moldova. 

 „Information Day” este o campanie anuală de informare, organizată de către Oficiul Național Erasmus+ în Moldova care are scopul de a prezenta oportunitățile Programului Erasmus+ în rândul studenților și tinerilor din Republica Moldova, precum și de a promova internaționalizarea studiilor, mobilitatea și schimburile de experiență pentru studenții din Republica Moldova.

Vedeți aici agenda evenimentului de joi, 14 septembrie 2017

 

Other news

Oficiul Național Erasmus+ organizează mâine, 27 septembrie, la ora 14.00, la Universitatea de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu (Chișinău, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165) o ședință de tip cluster cu partenerii din Republica Moldova în Proiectele de...
Bunele practici europene și ale universităților internaționale în atragerea investițiilor precum consolidarea parteneriatelor cu agenții economici, desfășurarea activităților de cercetare, stabilirea taxelor de studiu, internaționalizarea, atragerea studenților străini...
Oficiul Național Erasmus+ în Moldova organizează vineri, 22 septembrie, o misiune de asistență tehnică pentru instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova privind managementul financiar și modalitățile de identificare a surselor de finanțare. Evenimentul...
Oficiul Național Erasmus+ în Moldova a lansat joi, 14 septembrie, Campania națională „Information Day”, dedicată tinerilor interesați de posibilitățile oferite de programul Erasmus+. La evenimentul, desfășurat la Universitatea de Stat din Moldova, au fost prezenți...